Hyperlinkurile, Link-urile interne și externe

Hyperlinkurile, Link-urile interne și externe, fără hyperlinkuri (denumite simplu şi linkuri), internetul nu ar fi ceea ce este. Hyperlinkurile sunt, într-un anumit mod, firele din care este tesut web-ul. Urmând hyperlinkurile, utilizatorii găsesc adesea ceea ce caută sau fac descoperiri neaşteptate în masa de informaţii disponibile în mediul online.

Fără aceste hyperlinkuri, şi fără motoarele de căutare a căror alimentare se bazează pe hyper-linkuri, informaţia postată online şi-ar pierde mult din valoare, deoarece nu ar fi uşor de găsit. Într-o lume cu informaţii supraabundente, conţinutul însuşi pare să-şi piardă valoarea, iar accesibilitatea sa îi conferă de fapt plus valoare. Artocolul respectiv face parte din categoria servicii SEO.

Hyperlinkurile, Link-urile interne și externe

Utilitatea legăturilor pe web este prin urmare incontestabilă. Hyperlinkurile pot totuşi să ridice probleme de res-ponsabilitate şi să facă obiectul restricţiilor. De exemplu, dreptul va interzice plasarea intenţionată de linkuri destinate să sporească difuzarea de comentarii care sunt deja online, dacă acestea din urmă reprezintă afectări ilicite ale reputaţiei sau vieţii private ale unei persoane.

În acelaşi mod, încălcări ale dreptului de autor pot apărea dacă hyperlinkurile sunt clar postate pentru a favoriza diseminarea de fişiere manifest ilicite. În acest caz, există o răspundere indirectă pentru încălcarea dreptului de autor — vom analiza mai în detaliu întinderea acesteia.

În cazuri mai rare, crearea de hyperlink-uri poate să genereze și o incălcare directă a dreptului de autor – totul depinde de tehnica utilizată pentru crearea link-ului.

Diferitele tehnici de creare a linkurilor

Fiecare pagină web este accesibilă prin intermediul unei adrese care o localizează, URL-ul (Uniform Resource Locator, care se poate traduce prin „localizator uniform al resursei”). Acest URL începe de obicei prin formula http://, sau https://, urmată de numele de domeniu (această parte a adresei include un nume de domeniu de prim nivel plasat în principiu la sfârşit, de exemplu .ro, .com, .org sau .fr, .de).

Fiecare URL poate fi inserat într-o altă pagină web sub forma unui hyperlink. Hyperlinkul este instrucţiunea HTML (Hypertext Markup Language), care comandă browser-ului (de exemplu Internet Explorer de la Microsoft sau Chrome de la Google, Firefox, etc.), să se îndrepte către un alt document de pe o altă pagină web (linkul extern), sau către o altă parte a paginii web vizitate (linkul intern).

În sensul său obişnuit, hyperlinkul se referă la partea vizibilă a linkului, respectiv adresa https://www… Indicatoarele iau adesea forma de cuvinte subliniate cu o culoare diferită de tex-tul principal, pentru a indica vizitatorului paginii web, că poate urma un link extern făcând click pe acest indicator.

Adesea, acesta se prezintă sub forma unei imagini fixe, ca un logo, o fereastră „accept”, un buton, etc. Transferul internautului către o altă pagină poate fi generat manual, făcând click pe indicator, sau automat, cum este cazul linkurilor prin includere, care vor fi prezentate în cele ce urmează.

Vom utiliza aici cuvintele „hyperlink” sau „indicator” pentru a ne referi la partea vizibilă a linkului („codul HTML” desemnează partea ascunsă a linkului).

Tehnicile utilizate pentru a crea linkuri se clasifică în patru categorii:

• linkul de suprafaţă
• linkul profund
• cadrarea (sau framing în limba engleză)
• linkul prin in-cludere (sau inline linking în limba engleză)

Linkul de suprafaţă, unul din cele mai întâlnite, utilizează un link extern pentru a transfera vizitatorul paginii web iniţiale către pagina de pornire a unui alt site („site-ul legat”, pe care îl vom numit aici site-ul ţintă). Dacă urmăm un astfel de link de suprafaţă, adresa site-ului ţintă apare în navigator.

Spre deosebire de un link de suprafaţă, care conectează internautul la pagina de pornire a site-ului ţintă, un link profund trimite vizitatorul către o pagină internă a site-ului ţintă. O altă comandă HTML permite prezentarea conţinutului paginii web, a unui site legat în interiorul „cadrului” site-ului iniţial. Din acest motiv, în acest caz vorbim de cadraj.

Cu acest tip de legături, titlul paginii (deasupra barei de instrumente) şi adresa site-ului iniţial (în fereastra adresei) nu sunt în principiu înlocuite de titlul şi adresa site-ului ţintă.

Browserul nu afişează (numai) URL-ul site-ului ţintă

Prin urmare, chiar dacă internauţii îşi dau de obicei seama că sunt pe cale să navigheze pe un alt site, browserul nu afişează (numai) URL-ul site-ului ţintă. Cu ajutorul lin-kurilor prin includere (denumite şi linkuri „automate”), un element (cum ar fi o imagine, o grafică, un logo, etc.), al unei alte pagini web poate fi inserat automat pe o altă pagină web.

Deoarece o imagine este o parte independentă a unei pagini web, are propria sa adresă URL, corespunzând locului de pe serverul unde a fost stocată. Faptul că linkul este activat automat de browser dă impresia internauţilor că sunt pe cale să vadă o imagine provenind de pe pagina web pe care o consultă, în timp ce imaginea vine în realitate de pe o altă pagină web.

Astfel, un link prin includere permite unui operator de site să insereze imagini fără a trebui să le copieze. De fapt, imaginea nu este în nici un moment reprodusă pe serverul care găzduieşte site-ul iniţial. Imaginea este doar reprodusă mod durabil pe serverul care stochează site-ul ţintă. Răspunderea celui care creează linkul variază în funcţie de tehnica de link utilizată.

Atunci când indicatorul este un element protejat, poate fi angajată răspunderea directă a celui care îl copiază pe pagina sa. Reproducând titlul articolului de presă ca un indicator, un agregator de ştiri online (de exemplu Google News) comite un act de reproducere care, dacă este necesar, poate fi interzis în baza dreptului de autor. Însă, cel care plasează linkuri de suprafaţă (cele mai întâlnite) poate fi ţinut indirect răspunzător în anumite condiţii.

Hyperlinkul este o formă, esenţială de exprimare pe web

Hyperlinkul nu este numai o tehnică de a conecta intre ele paginile de pe web. Crearea de linkuri are de asemenea o valoare expresivă. Atunci când punem un link, dorim să spunem ceva – de exemplu, că suntem de acord cu comentariile către care creem linkul.

Permiţând stabilirea unor relaţii între conţinuturi, hyperlinkul participă la exprimarea unei opinii. Persoana care pune linkurile ţine cont de cantitatea şi poziţia linkurilor, de impactul acestor referinţe asupra lecturii şi înţelegerii textului, etc.

Includerea de linkuri într-un document online

Aceste aspecte arată că includerea de linkuri într-un document online, contribuie la manifestarea unei gândiri personale. Şi abundenţa de linkuri între diferite pagini asigură dezvoltarea unui veritabil spaţiu pentru schimbul de idei.

În opinia lui Tim Berners-Lee, căruia i se atribuie inventarea web-ului, succesul web-ului se explică prin marea uşurinţă de a compune şi publica o pagină web, de a stabili linkuri către alte pagini ale cyberspaţiului şi de a le urma. Adăugarea unei pagini oferă conţinut, însă adăugarea unui link conferă organizare şi structura informaţiilor de pe web şi indică faptul să subscriem la acesta, ceea ce transformă la rândul său conţinutul în ceva de mare valoare.

Anumite decizii pronunţate în justiţie au recunoscut faptul că hyperlinkurile reprezintă o formă de exprimare protejată de prevederile constituţionale privind libertatea de exprimare.

Tim Berners-Lee subliniase el însuşi că posibilitatea de a crea linkuri — pe care o numeşte „linking universel: oricine poate fi pus în legătură cu toţi, fiecare pagină poate fi legată de orice pagină” — ţine de dreptul fundamental al libertăţii de exprimare.

Forma de exprimare protejată

Ca formă de exprimare protejată, stabilirea de lin-kuri ar trebui să fie în principiu liberă de orice ingerinţă. Nicio autoritate nu poate interveni în libertatea de exprimare protejată în Europa, de articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Drepturile altora includ, de exemplu, dreptul la reputaţie al unei persoane. Prin urmare, poate fi sancţionată exprimarea calomnioasă. O opinie care este exprimată trebuie de asemenea să respecte dreptul de autor, un alt drept al altora, o exprimare care plagiază opera unei alte persoane poate astfel fi interzisă de un judecător.

Obligaţiile care rezultă din lege (de exemplu, legea privind dreptul de autor), pot de asemenea justifica anumite restricţii privind modul în care sunt realizate hyperlinkurile, dacă astfel de limitări sunt „necesare” pentru a proteja dreptul de autor.

Restricţia libertăţii de exprimare

În practică, condiţia de necesitate cere să se verifice dacă restricţia libertăţii de exprimare este proporţională cu scopul urmărit şi dacă nu există modalităţi mai puţin intruzive.

Linkurile care fac trimitere la un conţinut ilicit, de exemplu fişiere care încalcă în mod clar dreptul de autor, pot fi astfel interzise dacă aceste linkuri au drept scop promovarea difuzării fişierelor.

Cel puţin, dacă cel care pune linkuri ştie sau nu putea să nu ştie că un conţinut ilicit era postat pe site-ul ţintă. În mai multe rânduri, Google a fost atacat în justiţie pentru că a stabilit linkuri către fotografii care fuseseră puse online (încărcate) fără autorizaţie.